Luni, 2017-09-25, 6:17 PM
Bine ati venit Vizitator | Inregistrare | Login

Site-ul meu

Categoriile sectiunii
Ghicitori
Poezii
Povesti
Audio-povesti
Forma intrarii
Meniul site-ului
“Onoris Legis”
Recomandăm
Cautare
Sondajul nostru
Noteaza site-ul meu
Total răspunsuri: 108
Prietenii site-ului
Statistica

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Informatii utile
Centrul de asistenta si consultanta juridica EuroMigration Italia 
REGIMURI FĂRĂ VIZĂ 
AUTENTIFICAREA ACTELOR DE STUDII, ELIBERATE DE CĂTRE INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÎNT DIN REPUBLICA MOLDOVA 
DECLARAŢIE DE VALOARE 
Vinuri moldovenesti 
Visto per l'Italia 
Scoala de limba italiana 
GOA Territory – ultimul trend in materie de distractie 
Admitere 2011 Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 
Camera de comert si industrie moldo-italiana 

Catalog de fisiere

Principala » fisiere » Creatie pentru copii » Poezii

Anatol Codru
2011-01-12, 0:56 AM
Maica de plai

Toate le stie chipul ei cel drag:
Cum încolteste mielul dupa stana,
Cum trece steaua-n asfintit pe deal,
Si cata ceara-i dete o albina.

Copacii înfloresc de harul ei,
Si-un plug o lumineaza în ograda.
Cu luna la fereastra, dac-o vezi,
Si-i parguita gura cu balada.

Unii o striga dinspre rasarit,
Altii cu vorba vin la miez de noapte.
Jumatate in pamant, daca muncesti,
N-ai chip sa le raspunzi la toti odata.

Nu-si stie sirul anilor în trup:
Cu grija veacului ea zilele- si masoara.
Duminica - e poarta ei cu flori
Deschisa-n univers si-n departare.

Cand îi e dor de noi, de cei plecati,
Pana în largul cerului se duce cu-o faclie
Fiii o cred ca-i steaua ratacind
Si-i dau un nume pamantesc: MARIA.

Totu-i firesc la ea si-i de crezut:
Veciile o stiu si-o tin aproape,
Ca o fantana izvorand mereu
Cu lacrimile noastre sub pleoape...

Totu-i firesc la ea si-i de crezut:
Veciile o stiu si-o tin aproape,
Ca o fantana izvorand mereu
Cu lacrimile noastre sub pleoape...

Confesiune

Sudoarea fruntii mele, grea,
Cu tot ce s-a muncit de-a randul...
Spalati-va camasa-n ea,
Zvantati-o pana dati de ganduri.
Va stoarca pan- la infinit,
Unde e sfant si-i un temei,
Sa va munceasca pana cand
O sa vedeti în ea idei.

Metafora

Eu am calculat,
Eu numaidecat am calculat,
Ca dreptul de-a metaforiza
Presupune mai curand sansa de a te omeni
Pana la coarnele plugului,
Sporind astfel painile,
Ca niste planete în balanta universului.
 
Da, da, painile,
Foarte necesare modului nostru
De-a vorbi rotund si pe întelesul tuturor.
E riscant, totusi, sa metaforizezi
Fara simtul pipaitului direct
Pe inima copacului ganditor:
Parca ar trece o coasa
Prin trupul vinului,
Marturisindu-si astfel
Partea de vina pentru
Frumusetea lacrimior nerostite.
 
De aceea zic: rasar painile de dupa munti,
Clopotind roua de prunci ai Patriei.
In jurul painilor rotesc gurile noastre,
Ca si cum ar vorbi de satiul lumii,
Impartind în doua pana si pietrele de moara
Celor înfometati de frumos...

Patrie de om

Se face multa sare-n univers
Pana rostesc Cuvantul sa ma doaraa.
Inima face inconjurul ei,
Si lacrima-i cat pruncul in fecioara.
 
Lumina ochiului se-ntoarna indarat,
De unde e trimisa pe vecie,
Ci eu din maica Lui nu-l pot ivi,
Sa-l trag pe trupul meu ca pe-o faclie.
 
Macar cat pacea painilor pe rani,
Cat roua gurii arsa de jertfire,
Cat frunza in cadere spre pamant,
Cat vama numelui la propria-i rostire.
Grea munca-i sa zidesti pe suflet grai
 
Si trupul lui sa-ti fie-ncumetarea
 Cuvantului, din care te-ai nascut
Masura astei vieti nepieritoare.
 
Cuvantul e numele si-i Patrie de om,
Pe care in genunchi citi-o-vom.

Eminescu


Pe un picior de plai,
Sfantule grai,
Pamant crezamant
Venind auzind,
Unde steaua arde
Aicea departe
Ca sangele tarii
Din piatra durerii.
Zidita adanc
Pe sori care ning.
Pe cumpana firii
De sfanta citire.
Si-aducere-aminte
Sarutand cuvinte.

Totem
 
S-au trecut atatea vremi,
Desi inca e devreme...
Gheata misuna de viermi,
Focul putrezeste-n lemne.
S-au trecut atatea lumi,
Ca sa nu se mai intoarca...
Munti-s dincolo de culmi,
Marea-i dincolo de lacrimi.
S-a dus ultimul cuvant,
S-au dus ultimele soarte.
Si-a ramas, c-ar fi fiind
Viata dincolo de moarte..
 
 ….

Mi-i bantuit de aripi chipul,
De harul lor.
Sa cad nu-i chip:
Sunt o aripa din aripa
Cuprinsului cu multe-aripi.
De n-ar fi gandul sa incline
Balanta zborului spre soare,
 M-as crede ochiul de lumina
 Prin care Universul zboara...
 
 
Parca

Parca-am coborat din cer,
Parca as pasi pe ape.
Trup curat.
Imi arde-n par
Stea cu presimtiri,
Aproape.
Macies pe frunte, lin,
Pune-o aura, si inca
Cresc cuvintele din paini, -
Lumea rupe si mananca.
Si-ar fi drumul ca-i de flori,
Si-ar fi noaptea ca se duce.
Ma dor umerii, ma dor
Palmele.
...Se-arata o cruce..
 
 
Toata lumea-i fara lume...
Ce mult regret ca nu sunt tanar,
Ca focul imi e scrum si fum
si-apoi azi e-atat de vineri,
si-apoi azi e-atat de nimeni,
si-am sa patimesc. Oricum
Zilele imi sunt postume,
Fara nord si fara sud.
Toata lumea-i fara lume,
Numele e fara nume -
Il evoc, dar nu-l aud.
 
si-i tarziu, e frig, e-afara,
Trec singuratati pe deal,
Rupti sunt muntii in hotare,
Piatra in cetati e-amara,
Iarba n-are nici un cal.
Parca-au dat cu var pe aer,
Parca ninge din pareri.
Parca dincolo de ploaie
Se-nnoreaza iar a ploaie,
Sa nu ploua nicaieri...
... Lacrima pe cer e vaier,
Miezul lacrimii - de fier



Categorie: Poezii | Adaugat de: Iris
Vizualizari: 995 | Downloads: 0 | Comentarii: 2 | Raging: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: