Luni, 2017-09-25, 6:18 PM
Bine ati venit Vizitator | Inregistrare | Login

Site-ul meu

Categoriile sectiunii
Literatura clasica
Literatura contemporana
Literatura din perioda sovietica
Forma intrarii
Meniul site-ului
“Onoris Legis”
Recomandăm
Cautare
Sondajul nostru
Noteaza site-ul meu
Total răspunsuri: 108
Prietenii site-ului
Statistica

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Informatii utile
Centrul de asistenta si consultanta juridica EuroMigration Italia 
REGIMURI FĂRĂ VIZĂ 
AUTENTIFICAREA ACTELOR DE STUDII, ELIBERATE DE CĂTRE INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÎNT DIN REPUBLICA MOLDOVA 
DECLARAŢIE DE VALOARE 
Vinuri moldovenesti 
Visto per l'Italia 
Scoala de limba italiana 
GOA Territory – ultimul trend in materie de distractie 
Admitere 2011 Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 
Camera de comert si industrie moldo-italiana 

Catalog de fisiere

Principala » fisiere » Literatura » Literatura contemporana

"Născut în URSS" , Vasile Ernu
2011-01-18, 0:22 AM
Prima mea pereche de djinsî

Existau multe mărfuri care tentau, de la ochelari de soare, pînă la casetofoane SONY, însă nimic nu era mai dorit şi respectat ca o pereche de djinsî. Djinsî era cea mai rîvnită marfă pe care şi-o dorea cetăţeanul sovietic al acelor vremuri. Soldaţii neînfricatei Armate Roşii au început să facă contrabandă cu aceste obiecte. Aşa am ajuns să am, la o vîrstă foarte fragedă, ceea ce aveau fie numai copiii celor „foarte bine plasaţi”, fie ai celor care aveau treabă cu străinătatea, sau ai speculanţilor.
Din cauza că fratele meu nu primise concediu, aşa cum în mod normal se acorda soldaţilor sovietici, tatăl meu s-a dus pînă la Termez să îl vadă. La întoarcere, mi-a adus de la el o pereche de djinsî. Nici în cele mai plăcute visuri nu văzusem ceva mai frumos! Imaginaţi-vă, eu un puşti cam de 10 ani, să umblu în pantaloni de care nici fiul directorului nu avea şi nici măcar cel al primului secretar de partid. Cred că eram printre primii din şcoala mea care purta aşa ceva. Oricum, la vîrsta aceea, sigur eram primul. Toată lumea mă invidia. De la colegele şi colegii sorei mele din ultimul an de şcoală şi pînă la colegii şi mai ales colegele mele de clasă. Primii mei djinsî au făcut o adevărată senzaţie.
Mai tîrziu, adolescent fiind, am primit o cămaşă de blug. A fost mai mult decît un răsfăţ vestimentar. Aşa ceva se găsea foarte greu şi, bineînţeles, era foarte scump. Pe buzunarul din stînga avea o emblemă mică pe care scria Lightman. De unde să ştie producătorul american, duşmanul nostru de moarte, că nicăieri nu s-ar fi potrivit mai bine acest nume decît în URSS? Aceste obiecte ne-au luminat într-adevăr viaţa.
Primii blugi pe care i-am văzut însă, sau mai bine spus de care-mi amintesc că i-am văzut, sînt cei ai fratelui meu. Fratele meu, după ce terminase şcoala se decisese să-şi cumpere o pereche de djinsî. Începuse să facă parte din categoria acelor blatnoi, băieţii şmecheri, respectaţi de toată lumea. Avea toate atuurile. Era isteţ, avea calităţi de lider şi nu ştiu cum făcea, că-i punea pe toţi la punct, iar pe deasupra, mai era şi sportiv. Avea totul, îi mai lipseau doar pantalonii de djinsî. Pentru un băiat din categoria lui, viaţa îşi pierdea automat sensul dacă nu reuşeai să ai aşa ceva. Iar ca să faci rost de ei aveai nevoie de bani şi cunoştinţe care să te ajute să-i procuri. A lucrat o vară, a strîns bani şi a plecat la Odesa. Cum ar spune Ostap Bender „Contrabanda? Toată contrabanda se găseşte pe strada Malaia Arnauţkaia din Odesa”. În talciok, piaţa neagră din Odesa, găseai orice. Aici vedeai faţa nevăzută a ţării. Bani să fi avut, iar cetăţeanul sovietic numai de bani nu ducea lipsă. Aşa s-a întors el cu o pereche de djinsî, made in usa. O culoare pe care nu o voi uita niciodată. Credeţi că astăzi se mai fac blugii de altădată? Nici capitaliştii nu mai sînt ce-au fost. Şi ce material aveau! Tare, „de stăteau singuri în picioare”. La spate, o etichetă de piele pe care era desenat un pod imens şi pe care scria cu litere mari străine (literele noastre erau kirilice), Brooklyn. Probabil era numele mărcii. Habar n-aveam ce înseamnă şi ce vrea să zică, însă pentru mine Brooklyn a rămas un nume magic. Un cuvînt venit dintr-o altă lume, o altă realitate pe care nu puteam nici măcar să mi-o imaginez. Cuvintele, dar mai ales obiectele, aveau asupra noastră o fascinaţie inexplicabilă.
Astăzi îmi cumpăr din cînd în cînd cîte o pereche de djinsî. Îmi cumpăr totuşi foarte rar şi nu din cauza banilor. Am vrut foarte mult să am o geacă de blugi. M-am visat în geacă de blugi. Eram o altă fiinţă cînd purtam această geacă. Însă acest lucru se întîmpla în vis. Nu mi-am cumpărat-o niciodată. Am primit una mai tîrziu, dar o port foarte rar. De ce? Cînd merg în magazine şi văd grămezile de blugi de acolo mă ia cu ameţeală. Cîtă desconsiderare faţă de aceste lucruri care cîndva au fost sacre pentru noi! Îmi cumpăr rar djinsî ca să nu „strivesc corola de minuni” a perioadei mele comuniste. Capitalismul ăsta ne-a stricat de tot. Ne-a distrus una dintre cele mai mari plăceri, plăcerea de a avea lucruri obţinute cu greu.
Categorie: Literatura contemporana | Adaugat de: Iris
Vizualizari: 509 | Downloads: 0 | Comentarii: 1 | Raging: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: