Luni, 2017-09-25, 6:21 PM
Bine ati venit Vizitator | Inregistrare | Login

Site-ul meu

Categoriile sectiunii
Stiinta
Cultură
Forma intrarii
Meniul site-ului
“Onoris Legis”
Recomandăm
Cautare
Sondajul nostru
Noteaza site-ul meu
Total răspunsuri: 108
Prietenii site-ului
Statistica

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Informatii utile
Centrul de asistenta si consultanta juridica EuroMigration Italia 
REGIMURI FĂRĂ VIZĂ 
AUTENTIFICAREA ACTELOR DE STUDII, ELIBERATE DE CĂTRE INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÎNT DIN REPUBLICA MOLDOVA 
DECLARAŢIE DE VALOARE 
Vinuri moldovenesti 
Visto per l'Italia 
Scoala de limba italiana 
GOA Territory – ultimul trend in materie de distractie 
Admitere 2011 Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi 
Camera de comert si industrie moldo-italiana 

Catalog de fisiere

Principala » fisiere » Moldoveni renumiti » Cultură

Gheorghe Urschi
2011-01-18, 1:16 PM
Gheorghe Urschi s-a născut la data de 18 ianuarie 1948, în satul Cotiujenii Mari din raionul Şoldăneşti. A urmat cursuri de actorie la Şcoala de teatru "Boris Şciukin” din Moscova (1965-1969).

După absolvirea studiilor la Moscova, a fost angajat ca actor la Teatrul „Luceafărul” din Chişinău. A regizat mai multe spectacole, a jucat în multe piese de teatru. Urschi a scris câteva cărţi: Dealul fetelor, Insula adolescenţei, Băiatul cu chitara, Cazuri şi necazuri, Eu sar de pe fix şi piese de teatru: "Vom trăi şi vom vedea",Testamentul, "Testamentul-2", "Pe linie moartă", "Doi cocri, două viori", "Şi iar, Chiriţa", "Nu mă întreba".

Urschi este cunoscut în special ca realizator de miniaturi umoristice, în care ia în derâdere prostia omenească şi în care îl are alături pe actorul Gheorghe Pârlea, cu care face un tandem reuşit de creaţie de câţiva ani buni [1]. De asemenea, a regizat şi două filme de lungmetraj: Cine arvoneşte, acela plăteşte (1989) şi Văleu, văleu, nu turna! (1991).


Principialitate

de Gheorghe Urschi

Am avut un propriu stil
De pe când eram copil,
Nici urât şi nici frumos,
Însă tare şotios.
Mi-a zis moaşa-n albiuţă:
"Ian te’, parcă-i michiduţă!”
Naşii au strigat în cor:
"Chiar-că parcă-i drăcuşor!”
Şi încet-încetinel
Am fost "ghiavol mititel”,
Altă vorbă de ocară:
"Parcă-i cel-de-pe-comoară”.
După câţiva ani tot satul
Îmi zicea "împeliţatul”.
Chiar şi cei din grădiniţă
Tot nu m-au nimit "măi Ghiţă”,
Şi-acolo m-au poreclit.
Ştiţi cum? "Demon hultuit”.
Hultuit, fire-ar să fiu,
Că eram cam durduliu.
Când mi-era mai dragă joaca,
Mă numeau "ucigă-l-toaca”.
Bunelul, fără de milă,
Bombănea că-s sarsailă,
Frate-meu – mi-i satul martor -
Nu mă mai scotea din "tartor”.
Recunosc că numai tata
Nu m-a poreclit şi gata!
El, c-o jordie de sânger,
A făcut din mine… înger!

Port şi astăzi sub veşminte
Aripioarele-mi boţite.


sursa

Categorie: Cultură | Adaugat de: Iris
Vizualizari: 693 | Downloads: 0 | Comentarii: 1 | Raging: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: