Se face multa sare-n univers

Pana rostesc Cuvantul sa ma doaraa.

Inima face inconjurul ei,

Si lacrima-i cat pruncul in fecioara.

 

Lumina ochiului se-ntoarna indarat,

De unde e trimisa pe vecie,

Ci eu din maica Lui nu-l pot ivi,

Sa-l trag pe trupul meu ca pe-o faclie.

 

Macar cat pacea painilor pe rani,

Cat roua gurii arsa de jertfire,

Cat frunza in cadere spre pamant,

Cat vama numelui la propria-i rostire.

Grea munca-i sa zidesti pe suflet grai

 

Si trupul lui sa-ti fie-ncumetarea

 Cuvantului, din care te-ai nascut

Masura astei vieti nepieritoare.

 

Cuvantul e numele si-i Patrie de om,

Pe care in genunchi citi-o-vom.

Pe un picior de plai,

Sfantule grai,

Pamant crezamant

Venind auzind,

Unde steaua arde

Aicea departe

Ca sangele tarii

Din piatra durerii.

Zidita adanc

Pe sori care ning.

Pe cumpana firii

De sfanta citire.

Si-aducere-aminte

Sarutand cuvinte.