Eugen Coşeriu (sau Eugeniu Coşeriu, Eugenio Coseriu, n. 27 iulie 1921, comuna Mihăileni, judeţul Bălţi, azi în Republica Moldova – d. 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania) a fost un filolog romanist de origine română. A absolvit liceul "Ion Creangă" din oraşul Bălţi, apoi şi-a continuat studiile în filologie la universităţile din Iaşi, Roma; a mai studiat filosofie la Universitatea din Milano. Între 1950 şi 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961 şi 1963 fiind profesor-invitat şi la Universitatea din Bonn, Germania. Din 1963 şi până la sfârşitul vieţii a fost profesor la Tübingen. Mai multe generaţii de discipoli ai lui Eugen Coşeriu constituie Şcoala de lingvistică de la Tübingen. A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universităţi din întreaga lume.
Activitatea ştiinţifică
Doctor în Filologie şi Filosofie, autorul unui număr de peste 50 de
volume şi a mii de pagini de exegeză, al unor noi teorii despre
principiile fundamentale ale filologiei, contribuie la îmbogăţirea
metodologiei disciplinelor lingvistice.
Opera ştiinţifică a lui Eugen Coşeriu n-a cunoscut prea multe ediţii în
limba română, majoritatea lucrărilor savantului au apărut în italiană,
spaniolă, germană, franceză şi alte limbi. Traducerea în româneşte a Lecţiilor de lingvistică generală
a fost un eveniment reverberant în viaţa academică de la Chişinău şi
Bucureşti. Lucrarea este una de referinţă în domeniu, apariţia ei
marchează, în opinia discipolului de la Cluj al lui Coşeriu, lingvistul Mircea Borcilă, „un
moment important în procesul istoric de recuperare a gândirii
ştiinţifice a marelui savant şi de emancipare a teoriei lingvistice
româneşti”, dat fiind că „în contextul numeroaselor cărţi de acelaşi gen apărute, în diverse limbi, în ultima jumătate de secol, aceste Lecţii de lingvistică generală se
disting, într-un mod deosebit de pregnant, prin altitudinea
epistemiologică şi vastitatea orizontului investigaţional, prin
temeinicia inegalabilă cu care sunt evaluate marile doctrine ale
lingvisticii contemporane şi, nu în ultimul rând, prin limpezimea şi
claritatea cu care sunt înfăţişate contururile abordării proprii asupra
fenomenului lingvistic”.
Totuşi, în mod evident, concepţia coşeriană trebuie studiată în
ansamblu, ca sistem. Lucru pe care şi l-au propus discipolii marelui
filolog.
Eugen Coşeriu a menţinut legături strânse cu mediul ştiinţific românesc
şi cu baştina, revenind deseori atât în satul său natal, cât şi la Bucureşti, Cluj, Chişinău.
În calitatate de om de ştiinţă nu a ezitat să-şi susţină cu fermitate
convingerile, chiar atunci când acestea veneau în contradicţie cu un
regim sau altul. Referindu-se la practicile de „purificare lingvistică”
la care recurg autorităţile de la Chişinău, promovând ideea existenţei
unei limbi moldoveneşti, în cadrul conferinţei ştiinţifice Unitatea limbii române - cu privire specială la Basarabia şi Bucovina, Eugen Coşeriu a reiterat opinia, pe care a susţinut-o mereu, că „a
promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba
româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală
naivă, ori o fraudă ştiinţifică. Din punct de vedere istoric şi practic
este o absurditate, o utopie şi din punct de vedere politic e o anulare a
identităţii etnice şi culturale a unui popor şi deci un act de genocid
etnico-cultural”.
În comunicarea susţinută la Congresul al V-lea al Filologilor Români
(Iaşi-Chişinău, 6-9 iunie 1994) Eugen Coşeriu face o prezentare generală
a tipologiei limbilor romanice, oprindu-se asupra locului limbii române
printre limbile romanice şi stării actuale a dialectului dacoromân.
Comunicarea conţine de asemenea o argumentare riguroasă (sub aspect genealogic, tipologic şi al arealului)
a tezei privind unitatea dialectului dacoromân. Lingvistul insistă
asupra fraudelor ştiinţifice comise de susţinătorii teoriilor care neagă
unitatea acestuia. Chestiunea care îl preocupă pe Coşeriu în mod
deosebit este menţinerea acestei unităţi, aspect pe care îl abordează
într-o altă comunicare, prezentată la Sesiunea Ştiinţifică "Limba română şi varietăţile ei locale" (Bucureşti, 31 octombrie 1994). Una dintre concluzii fiind că: „limbă
a culturii şi limbă de stat este limba română pentru întreg spaţiul
carpato-danubiano-nistrean, adevăr care nu poate submina independenţa Republicii Moldova
ca stat, tot aşa cum nu subminează independenţa Australiei, a Canadei
sau a Statelor Unite ale Americii recunoaşterea limbii engleze ca limbă
oficială, de stat, a acestor ţări”, pentru că, le aduce aminte Coşeriu oponenţilor săi, „graniţele politice nu au coincis şi nici nu pot coincide cu cele lingvistice”.
Conform afirmaţiei lui Mircea Borcilă (Universitatea din Cluj), Eugen Coşeriu a fost „cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al ştiinţelor omului”.[3]
sursa
|