Domnului Marian
Lupu,
Preşedinte al Parlamentului Republicii
Moldova,
Preşedinte interimar al Republicii Moldova
Domnului Vlad
Filat,
Prim-Ministru al Republicii Moldova
Domnului Valeriu
Lazăr,
Viceprim-ministru, Ministru al Economiei al
Republicii Moldova
Domnului Iurie
Leancă,
Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor
Externe
şi al Integrării Europene al Republicii
Moldova
Doamnei
Valentina Buliga,
Ministru al Muncii, al Protecţiei Sociale şi
al Familiei al Republicii Moldova
Domnului
Alexandru Tănase,
Ministru al Justiţiei al Republicii Moldova
Domnului Valeriu
Zubco,
Procuror General al Republicii Moldova
Domnului Viorel
Chetraru,
Director al
Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice
şi Corupţiei al Republicii Moldova
Domnului Vitalie
Iurcu,
Director General
al Companiei „Moldtelecom” S.A.
7 februarie 2011
D E M E R S
Noi,
reprezentanţii Diasporei, cetăţeni ai Republicii Moldova stabiliţi cu traiul în
afara ţării, ne exprimăm prin prezentul Demers profunda îngrijorare în legătură
cu modificările recent anunţate ale tarifelor practicate de către compania de stat
„Moldtelecom” S.A. Conducerea companiei a anunţat, la sfîrşitul lunii ianuarie
2011, că efectuarea acestor modificări se va produce începînd cu data de 1
martie 2011, ca urmare a unei „solicitări parvenite din partea reprezentanţilor
Diasporei”, difuzate de către presa din Republica Moldova la mijlocul lunii
ianuarie. „Solicitarea” invocată de către compania „Moldtelecom” S.A. nu face
referinţă la nici o Asociaţie, Comunitate sau Grup de Iniţiativă concrete ale
Diasporei, semnatarii ei fiind desemnaţi prin sintagma generală „Reprezentanţii
comunităţii cetăţenilor R. Moldova din...” (sunt menţionate 11 ţări).
Modificările anunţate ale tarifelor „Moldtelecom” S.A. sunt axate pe reducerea
preţurilor la convorbirile telefonice internaţionale, dar, fapt îngrijorător,
şi pe cel puţin dublarea concomitentă a preţurilor la convorbirile telefonice
interne.
Cercetările
prealabile pe care noi le-am efectuat prin contactarea directă a Asociaţiilor,
Comunităţilor şi Grupurilor de Iniţiativă ale moldovenilor stabiliţi în afara
Republicii Moldova, ne-au demonstrat faptul că nu se reuşeşte identificarea
vreunui grup de cetăţeni care ar fi semnat „solicitarea” menţionată mai sus.
Nici în cele 11 ţări care figurează în „solicitare”, dar nici în vreo altă
ţara, nu am reuşit să stabilim existenţa vreunei organizaţii care ar fi iniţiat
sau semnat documentul sus-numit. Ţinem să subliniem că investigaţia noastră a
înglobat atît organizaţiile participante la Congresul IV al Diasporei
(Chişinău, 12-14 octombrie 2010), cît şi toate celelalte structuri
identificabile, care nu au fost reprezentate la acest Congres. În consecinţă,
ne vedem obligaţi să considerăm că aşa-zisa „solicitare” este de fapt un fals,
singura menire a căruia este de a justifica majorarea esenţială a tarifelor la
convorbirile telefonice interne pentru abonaţii „Moldtelecom”. Reducerea
preţurilor la convorbirile internaţionale este un paravan pe care conducerea „Moldtelecom”
îl utilizează pentru acoperirea scumpirii preţurilor la convorbirile interne,
iar „solicitarea din partea Diasporei” este pretextul necesar pentru anunţarea
acestor măsuri, şi prezentarea lor sub forma unei acţiuni „binevoitoare”, ba
chiar „filantropice”. În contextul discuţiilor din ultimii ani, referitor la o
eventuală privatizare a companiei „Moldtelecom” S.A., considerăm că majorarea
tarifelor la convorbirile interne se explică prin intenţia de a provoca,
într-un viitor previzibil, falimentul companiei, lucru care ar putea fi foarte
convenabil pentru anumite grupări de interese care rîvnesc achiziţionarea „Moldtelecom”
S.A. la preţ foarte redus. În plus, considerăm că în contextul valului de
scumpiri provocat de creşterea preţurilor la resursele energetice, majorarea
preţurilor la convorbirile telefonice interne va lovi foarte dur păturile cele
mai vulnerabile ale populaţiei Republicii Moldova, ceea ce este absolut
inacceptabil.
Noi,
reprezentanţii Diasporei, suntem convinşi de faptul că utilizarea de către o
instituţie de stat a unui document fals în scopul modificării tarifelor este un
gest profund imoral, lipsit de orice respect elementar faţă de societate, şi
demn de a atrage atenţia justiţiei, pentru o calificare penală corespunzătoare.
Avînd în
vedere cele expuse mai sus, cerem să dispuneţi, prin toate mijloacele care vă stau
la dispoziţie în virtutea înaltei funcţii pe care o deţineţi în conducerea de
vîrf a Republicii Moldova :
1. Anularea deciziei companiei „Moldtelecom” S.A. cu privire
la majorarea tarifelor la convorbirile telefonice interne, începînd cu 1 martie 2011.
2. Păstrarea reducerilor tarifelor la convorbirile
telefonice internaţional, anunţate deja
de către compania „Moldtelecom” S.A.
3. Efectuarea unei anchete de serviciu în cadrul companiei „Moldtelecom”
S.A., în privinţa falsei „solicitări din partea reprezentanţilor Diasporei”, şi
pedepsirea persoanelor responsabile de acest act, în conformitate cu
prevederile legislaţiei Republicii Moldova.
4. Efectuarea unui audit al companiei „Moldtelecom” S.A. pentru
anul 2010, pentru a
evalua proporţia scăderii veniturilor companiei în urma
reducerii tarifelor la convorbirile telefonice internaţional, în comparaţie cu
creşterea veniturilor în urma majorării tarifelor la convorbirile telefonice
interne. Prezentarea publică a rezultatelor acestui audit.
5. Publicarea salariilor încasate pe parcursul anului 2010
de către persoanele aflate la conducerea companiei „Moldtelecom” S.A. şi
corelarea acestor salarii cu veniturile medii ale persoanelor angajate în cîmpul
muncii în Republica Moldova.
Reprezentanţii
Diasporei au sprijinit şi vor sprijini şi în continuare eforturile depuse de
către conducerea de vîrf a Republicii Moldova în vederea unei cît mai grabnice
integrări a ţării noastre în spaţiul valorilor şi libertăţilor europene.
Acţiunile abuzive, de tipul celor descrise mai sus, nu se înscriu în nici un
fel în registrul progreselor pe care ţara noastră trebuie să le înregistreze
pînă la accederea în spaţiul european. Diaspora refuză categoric să servească
drept acoperire pentru intenţiile răuvoitoare ale unor demnitari din conducerea
instituţiilor de stat.
În numele
Asociaţiilor, Comunităţilor şi Grupurilor de Iniţiativă ale cetăţenilor
Republicii Moldova aflaţi în străinătate, semnează:
????????????????????????????????????????????????
Acest demers a provocat diverse reactii:
Stimati reprezentanti ai Diasporei,
Sunt
Dorin Dusciac, locuiesc la Paris, si am participat impreuna cu cei mai
multi dintre Dvs la Congresul IV al Diasporei care a avut loc la
Chisinau in octombrie 2010. Imi permit sa utilizez adresele de e-mail
care au fost colectate cu ocazia acestui eveniment, deoarece vreau sa
pun in discutie un subiect de interes general, care vizeaza direct
Diaspora, adica pe noi.
Dupa cite ati observat din Subiectul acestui mesaj, este vorba
despre recenta modificare a tarifelor Moldtelecom. Va rog sa cititi
documentul atasat, care contine 2 articole publicate in presa din
Republica Moldova (sursa articolelor: www.jurnal.md),
care dateaza cu 19 si, respectiv, 29 ianuarie 2011. Asadar, ca sa fac
un scurt rezumat: pe la mijlocul lunii ianuarie, presa de la Chisinau
difuzeaza o "solicitare a Diasporei moldovenesti" catre Moldtelecom,
referitor la micsorarea tarifelor la convorbirile telefonice
internationale. Intentia este una foarte nobila si frumoasa. Insa ceea
ce a urmat m-a pus serios pe ginduri. Nu au trecut nici 2 saptamini, ca,
intr-un mod inedit si absolut miraculos, reprezentantii conducerii
Moldtelecom organizeaza la Chisinau o conferinta de presa, la care
anunta ca... au dat curs solicitarii reprezentantilor Diasporei, si
tarifele la convorbirile telefonice internationale vor fi reduse de 2-3
ori! Este, cred, pentru prima data in istoria Republicii Moldova, cind o
institutie de stat reactioneaza atit de prompt si satisface in
proportie de 100% cererea parvenita de la un grup de ONG-uri. Este cu
atit mai surprinzator acest fapt, cu cit este vorba de o cerere care
vizeaza subiectul cel mai spinos din toate - tarifele practicate de
catre aceasta institutie de stat. In finalul conferintei de presa, cu
jumatate de gura, participantii la aceasta anunta si despre o majorare
concomitenta incepind cu 1 martie 2011 a tarifelor la convorbirile
interne. O analiza rapida a documentului atasat va va convinge ca pentru
pachetul "Standard" (cel mai utilizat de catre cetatenii Republicii
Moldova), este vorba de cel putin DUBLAREA tarifului.
La preturile vechi, pachetul costa 24 de lei pe luna si include 300 de
minute de convorbire. La pretul nou, pachetul costa 30 de lei pe luna,
dar are ZERO minute incluse. 300 de minute cu cel putin 6 bani pe minut -
face 18 lei pentru cele 300 de minute care inainte erau incluse in
pachet. In asa fel, daca abonatul vorbeste doar la orele de convorbiri
ieftine, atunci va plati 48 de lei pentru ceea ce inainte costa 24 de
lei. Daca vorbeste la orele de convorbiri scumpe, atunci abonatul va
plati 12 bani pe minut, adica in total 66 de lei in loc de 24.
Deasemenea, pachetul Econom (6 lei cu 200 de minute incluse) este
inlocuit cu pachetul Social (15 lei cu 200 de minute incluse). Iarasi,
este vorba de o crestere - de data asta de 2,5 ori - a tarifului.
Va amintesc, ca elementul care a declansat aceste modificari ale
tarifelor a fost "solicitarea" din partea Diasporei. Dupa parerea mea,
asistam cu totii la o vasta si nerusinata operatiune de frauda
mediatica, prin care Moldtelecom incearca sa machieze dublarea tarifelor
la convorbirile telefonice interne printr-o scadere a preturilor la
convorbirile externe. Intrebarea mea este: care este la momentul de fata
proportia (in capital incasat) a scaderii preturilor la convorbirile
internationale, fata de veniturile suplimentare pe care Moldtelecom le
va incasa prin dublarea tarifelor la convorbirile interne? Nu stiu care
este situatia voastra, dar eu personal, timp de 11 ani si jumatate de
cind sunt stabilit in Franta, am fost apelat de acasa de vreo 8 ori in
total! De obicei, telefonez eu acasa. Sunt convins ca la fel faceti si
voi: la urma urmei, este logic ca persoana care este plecata la munca
peste hotare si care este stabilit intr-o tara in care are un venit mai
bun - anume aceasta persoana sa telefoneze acasa, si nu invers.
Va rog sa atrageti atentia la forma "solicitarii": la sfirsitul
acesteia, nu apare decit mentiunea "Reprezentantii cetatenilor R.
Moldova din Canada, SUA, Italia, etc....". Adica nici un nume concret
de asociatie, de persoana, etc. Este un argument in plus in favoarea
tezei ca asistam cu totii la o manipulare nerusinata, care se face din
numele nostru, si care are drept scop sa prezinte o stare de fapt
(dublarea tarifelor interne Moldotelecom) drept o consecinta a unei
"solicitari" din partea Diasporei. Dupa o scurta si rapida verificare,
s-a constatat ca de exemplu in Italia (tara unde locuieste cea mai mare parte a emigrantilor moldoveni din Occident) nu se reuseste identificarea a nici unei Asociatii care ar fi semnat respectiva solicitare.
Avind in vedere toate cele spuse mai sus, cred ca e cazul sa luam
atitudine. Vreau sa fiu inteles corect: sunt de acord ca tarifele
internationale sa se ieftineasca, si salut acest lucru. Dar nu voi
accepta niciodata ca acest lucru sa se faca din contul concetatenilor
ramasi acasa, care din 1 martie vor plati cel putin dublu. Avind in
vedere legea proportiilor la care m-am referit mai sus, cred ca Moldtelecom
renunta la o suma simbolica (incasate din convorbiri internationale la
preturile actuale), dar obtine venituri suplimentare foarte grase de pe
urma majorarii tarifelor interne. Nu sunt de acord ca acest lucru
sa se faca prin invocarea unei "solicitari" aparent false, adica a unei
piese montate. Falsul si uzul de fals are calificare penala, chiar si
in Republica Moldova, si persoanele care isi permit astfel de lucruri
trebuie sa fie trase la raspundere.
Pentru inceput, va rog sa va interesati, in fiecare din tarile unde
activati Dvs, daca puteti gasi Asociatii ale moldovenilor, care ar fi
semnat o astfel de solicitare. Testul cu Italia a demonstrat deja ca cel
putin partial documentul este un fals. Este bine ca inainte de a porni
actiuni concrete, sa fim absolut siguri ca este vorba de un fals in
integralitatea sa. Intre timp, eu ma voi ocupa de intocmirea unui Demers
pe care il vom prezenta la toate institutiile de resort (Moldtelecom,
Ministerul Economiei, Ministerul Justititei, Procuratura Generala,
CCCEC, etc.) si prin care vom cere in primul rind examinarea unui caz
evident de fals si uz de fals de catre conducerea Moldtelecom, dar si revenirea la tarifele vechi pe intern, cu pastrarea tarifelor reduse la convorbirile internationale.
In baza acestui Demers, vom initia si o vasta campanie mediatica,
fiindca acest subiect va interesa foarte multa lume la Chisinau. In anul
in care se implinesc 20 de ani de independenta, nu mai este posibil sa
toleram asemenea modalitati de actiune pe care le pun in practica
mogulii din fruntea institutiilor de stat din Republica Moldova.
Va rog deci, in primul pe cei originari din tarile citate in
"solicitare" (Canada, SUA, Israel, Italia - deja verificat, Germania,
Marea Britanie, Irlanda, Spania, Cehia, Rusia si Ucraina) sa va
interesati, daca in tara Dvs au existat asociatii semnatare ale
documentului. Daca locuiti in alte tari dar aveti cunostinte in tarile
citate mai sus, va rog de asemenea sa va interesati. Vom face totalurile
in 3-4 zile, si vom trage alarma. Intre timp, voi reveni cu un proiect
al Demersului. In acelasi timp, va rog sa nu initiati in mod individual
vreo actiune in acest sens, pina nu avem rezultatul cercetarilor in
tarile citate mai sus. Un Demers formulat si semnat de catre un numar
impunator de Asociatii ale Diasporei va avea un efect mult mai mare, iar
succesul operatiunii noastre depinde in cea mai mare masura de o buna
coordonare intre noi.
Va multumesc pentru atentia acordata acestui mesaj, si va doresc o zi cit mai buna si in continuare. Dorin Dusciac Paris, Franta
|