Oraşul medieval moldovenesc Orheiul Vechi este înfiinţat în secolul al
XV-lea pe ruinele "Oraşului Nou” al Hoardei de Aur.
Cercetarea arheologică a complexului Orheiul Vechi a început în anul 1947.
Tot în acea perioadă a fost creat şi complexul muzeal „Orheiul Vechi”. Complexul muzeistic Orheiul Vechi reprezintă un sistem
de monumente istorice şi landşafturi naturale amplasate între satele Trebujeni şi Butuceni. Dintre aceste monumente de o semnificaţie aparte sunt: cetatea getică, cetatea medievală, feredeul, hanul şi biserica, complexele rupestre.